Total materials in catalog: 9 Shown materials: 1-9 |
|
Bibliografie în limba română
- Maurois, André, Istoria Statelor
Unite, Bucureşti, 1947.
- Nevins, Allan, Comnager, Henry, Istoria
Statelor Unite, Bucureşti, 1946.
- Thomas, Henry, Istoria Statelor
Unite. O scurtă biografie a Americii, Bucureşti, 1964.
- Vianu, A., Naşterea S.U.A.,
Bucureşti, 1969.
- Idem, Istoria S.U.A.,
Bucureşti, 1973.
|
Constituţia din 1787
Potrivit Constituţiei din 1787, Statele Unite ale Americii deveneau o republică federală, compusă din cele 13 state şi care avea la bază principiul separării puterilor în stat. În prezent, numărul statelor americane a ajuns la 50, la care se adaugă districtul federal Columbia, unde se află capitala Washington.
Puterea executivă era încredinţată unui preşedinte ales pe 4 ani, care exercită funcţia dublă de şef al statului şi al guvernului şi este, de asemenea, comandantul suprem al armatei şi conduce politica externă. SUA căpăta atributele unei republici prezidenţiale. Puterea legislativă este atribuită unui organism bicameral, Congresul, format din Senat şi Camera Reprezentanţilor. Senatul este constituit din câte doi reprezentanţi ai fiecăruia din statele federaţiei, iar Camera Reprezentanţilor din deputaţi aleşi în număr proporţional cu numărul locuitorilor fiecărui stat. Principalele atribuţii ale Congresului: vota legile, stabilea taxele, bătea monedă, declara război.
Puterea judecătorească aparţinea Curţii Supreme de Justiţie şi tribunalelor locale. Potrivit Constituţiei, votul era cenzitar, iar sclavia era menţinută. Autonomia locală era garantată, în sensul că guvernele statelor păstrau atribuţii largi. Se recunoaştea autoritatea federală în politica externă, apărare, legislaţia de interes general.
S-au adus amendamente la Constituţie, ca de pildă înscrierea principiului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, care includea garanţii împotriva privării abuzive de libertate, dreptul la asistenţă juridică, libertatea presei, alegerile libere, dreptul de adunare, de petiţie, interziceau acordarea de titluri nobiliare, de onoruri ereditare şi de privilegii exclusive. Deşi amendată de mai multe ori de-a lungul timpului, Constituţia de la 1787 este în vigoare şi astăzi.
La început, noul stat a întâmpinat mari greutăţi. Tânăra naţiune americană încerca sa se regrupeze sub un drapel unic şi să îşi cinstească totodată eroii războiului. George Washington a devenit primul preşedinte al S.U.A. Cucerirea vestului sălbatic va absorbi energiile şi va da putere noului stat, singura problemă nerezolvată a rămas sclavia negrilor.
Până în zilele noastre, sistemul democratic din S.U.A. a constituit un model pentru majoritatea ţărilor lumii.
|
Principiile organizării S.U.A.
Anii de după încheierea războiului sunt dedicaţi organizării noului stat după principiile pentru care americanii luptaseră.
Unificarea celor 13 colonii a fost dificilă. Lupta politică s-a dat între republicanii, care doreau independenţa fiecăreia din fostele colonii, şi federaliştii, conduşi de Washington, adepţii unităţii coloniilor. Disputa a fost tranşată în 1787 - în favoarea federaliştilor - prin adoptarea unei constituţii de inspiraţie iluministă.
În 1787 a fost adoptată constituţia Statelor Unite ale Americii. S-a creat un stat federal, care lăsa destule atribuţii fiecărui stat component al Uniunii.
|
Tratatele de la Paris (1783)
Acest articol se referă la Tratatul de la Paris din anul 1783, cel care a pus capăt războiului revoluţionar american. Pictură de Benjamin West înfăţişând delegaţia americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens şi William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanţii britanici au refuzat să fie înregistraţi. Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 şi ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluţionar American între Regatul Unit al Marii Britanii şi Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franţa şi Spania, cunoscute sub numele de Tratatele de la Versailles. Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincţie între acesta şi Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani. [modifică] Termenii tratatului Termenii generali ai Tratatului erau următorii: · Recunoaşterea celor treisprezece colonii ca treisprezece state independente şi suverane [Articolul 1]; · Stabilirea graniţelor între Statele Unite şi British North America [Articolul 2]; o Există două anomalii stranii rezultate din această parte a Tratatului, vedeţi Northwest Angle şi [the] Republic of Indian Stream. · Acordarea drepturilor de pescuit a pescarilor Statelor Unite în zona cunoscută sub numele de Grand Banks, situată în largul coastei insulei şi în zona Golfului fluviului Saint Lawrence [Articolul 3]; · Recunoaşterea tuturor datoriilor legal contractate de ambele părţi care urmau să fie plătite conform termenilor existenţi la data semnării Tratatului [Articolul 4]; · Congresul Statelor Unite "va recomanda cu toată onestitatea" (în original "will earnestly recommend") tuturor legislaturilor celor 13 state "să recunoască şi să aplice restituirea tuturor drepturilor, bunurilor şi proprietăţilor confiscate ale subiecţilor britanici reali" (în original, "provide for the restitution of all estates, rights, and properties, which have been confiscated belonging to real British subjects"). [Niciodată aplicat Articolul 5]; · Statele Unite nu vor mai permite alte consfiscări în viitor [Articolul 6]; · Prizonierii de război de ambele părţi vor fi eliberaţi, iar proprietăţile lăsate de Armata britanică pe teritoriul american nu vor fi subiect de confiscare (incluzând Negroes) [Articolul 7]; · Atât Marea Britanie cât şi Statele Unite vor avea acces perpetuu la fluviul Mississippi [Articolul 8]; · Teritoriile Marii Britanii care au fost ocupate de către americani vor fi returnate fără nici o compensaţie [Articolul 9]; · Ratificarea tratatului urma să se realizeze în decurs de 6 luni de la semnarea sa [Articolul 10].
|
Războiul
Congresul a mobilizat o armată de voluntari condusă de generalul George Washington. Această luptă a trezit în Europa un val de simpatie pentru americani; mulţi voluntari, precum nobilul francez La Fayette, polonezul Kosciuszko Tadeusz sau germanul Von Kalb s-au înrolat alături de americani. După victoria americană de la Saratoga (1777), Franţa, care dorea să îşi ia revanşa faţă de englezi, după înfrângerea suferită în Războiul de 7 ani, s-a alăturat răsculaţilor. Spania si Olanda au făcut acelaşi lucru. În 1781, armata engleză a fost nevoită să capituleze la Yorktown. Prin Tratatul de la Versailles (1783), Anglia a recunoscut independenţa fostelor sale colonii. Pentru prima dată în istorie, o colonie se elibera de sub dominaţia metropolei, prin luptă armată.
|
Declaraţia de Independenţă
Înfiriparea ideii independenţei în minţile americanilor se produce prin publicarea broşurii a lui Thomas Paine intitulată ,,Bunul simţ” în care atacă instituţia Coroanei engleze, unica legătură a coloniilor cu metropola. Î n primăvara anului 1775, criza politică devine tot mai evidentă. În fiecare din cele 13 colonii se formează organizaţii revoluţionare şi miliţii înarmate, iar Samuel Adams şi John Hancock devin lideri ai rebelilor. Se cristalizează perspectiva formării unei naţiuni americane unite. În acest context se produc primele ciocniri armate între colonişti şi armata engleză. Prima bătălie importantă dintre colonişti şi metropolă a avut loc la Bunker Hill, în 1775, încheiată cu victoria englezilor.
Ideea a început să prindă contur cu ocazia celui de-al doilea Congres de la Philadelphia, din 4 iulie 1776, când se adoptă Declaraţia de Independenţă. Redactată de Thomas Jefferson are la bază principiile iluministe. Conţine ideea că regele Angliei a încălcat pactul social (guvernarea), ce trebuie să asigure apărarea drepturilor cetăţenilor: viaţa, libertatea şi năzuinţa spre fericire. Deoarece regele a încălcat pactul social, este datoria poporului să înlăture guvernarea devenită tiranică.
|
Declanşarea conflictului
Ruptura definitivă dintre coloniile americane şi
metropolă s-a produs în momentul în care Parlamentul londonez a introdus noi
taxe şi restricţii comerciale, în ciuda opoziţiei coloniilor. Decizia fatală a
fost luată în 1773, când coloniştilor li se cere să cumpere ceai numai de la
Compania Indiilor Orientale şi să plătească o mică taxă directă asupra
vânzărilor de ceai în America. Aşa s-a ajuns la Partida de ceai de la Boston
din 16 decembrie 1773, când un grup de oameni deghizaţi în indieni au aruncat
în apele oceanului încărcătura de ceai de pe trei vase englezeşti. În
consecinţă, portul Boston a fost închis de englezi, iar populaţia obligată la
întreţinerea trupelor engleze.
De acestă dată, reacţia coloniştilor a fost mai fermă.
În anul 1774, un prim congres al reprezentanţilor celor 13 colonii a avut loc
la Philadelphia, decizându-se boicotarea produselor englezeşti şi respingerea
autorităţii Parlamentului de la Londra.
Rezoluţia adoptată are la bază ,,legile eterne ale
naturii" şi principiile ,,Constituţiei engleze" care garantau
,,viaţa, libertatea, proprietatea". Se arată că strămoşii lor care au
părăsit Anglia pentru a întemeia coloniile, nu au renunţat niciodată la
drepturile pe care le aveau odinioară în interiorul regatului Angliei. Prin
descendenţii lor de astăzi, ei cer propriile adunări provinciale, întrucât nu
sunt reprezentanţi în Parlamentul de la Londra. În concluzie, documentul
adoptat în cadrul primului Congres de la Philadelphia sintetizează concepţia
politică a americanilor, într-o primă fază a conflictului cu metropola.
Documentul constituia o posibilă bază de negociere cu Anglia, în limitele
prevederilor constituţionale.
Cu prilejul acestui Congres continental, s-a constituit
şi primul guvern central care va coordona efortul politic şi militar în
favoarea independenţei. Imediat după congres, coloniştii au început să se
înarmeze, iar în anul următor vor avea loc primele ciocniri militare. |
Originea conflictului
Coloniile
nord-americane nu au cunoscut feudalismul, adică societatea celor trei ordine:
cler, nobilime şi restul populaţiei, colonizarea s-a făcut după transformările
social-economice din societatea engleză, adică în veacurile XVII-XVIII.
Activitatea economică s-a dezvoltat rapid în cele 13
colonii, nordul fiind dominat de industria care folosea munca salariată şi mica
proprietate agricolă, în timp ce în coloniile sudiste se dezvoltaseră sistemul
marilor plantaţii lucrate cu ajutorul sclavilor negri. În timp, economia
coloniilor nord-americane a început să concureze metropola.
Coloniştii aduseseră în America, nu doar dorinţa de
îmbogăţire prin forţe proprii precum şi toleranţa religioasă, ci şi tradiţia
constituţională engleză care îşi avea originea în ,,Magna Charta
Libertatum". Astfel, deşi recunosteau autoritatea regelui Angliei,
coloniştii aveau propriile instituţii de conducere. O adunare aleasă de
cetăţeni bogaţi vota legile. Puterea executivă aparţinea unui guvernator numit
de regele Angliei.
Coloniştii sperau sa aibă aceleaşi drepturi politice ca
şi englezii din metropolă. Ei nu au obţinut însă dreptul de a avea
reprezentanţi în Parlamentul de la Londra. Acesta din urmă a impus coloniilor
măsuri restrictive care urmăreau să îi menţină într-o poziţie de subordonare în
raport cu metropola. Astfel, Anglia a interzis colonizarea la vest de munţii
Alegani, iar schimburile de mărfuri erau controlate de metropolă. De aceea,
coloniştii făceau contrabandă cu posesiunile franceze şi spaniole din America.
Contrabanda era greu de supravegheat, căci Londra se afla la două-patru luni
distanţă de navigat.
Londra dorea ca şi coloniile să contribuie la plata
cheltuielilor cauzate de războiul de şapte ani, în urma căruia a fost anexată
Canada. Guvernul regal a impus mărirea impozitelor în colonii. În 1765,
Parlamentul britanic a votat Legea Timbrului, prin care redactarea tuturor
actelor trebuia făcută doar pe hârtie timbrată. Protestul coloniilor a fost
prompt. Coloniştii au afirmat însă ca toate impozitele trebuiau votate de
Adunările locale. Ei au ameninţat cu boicotarea produselor engleze.
Personalităţi ale vieţii politice precum Patrick Henry, Benjamin Franklin sau
Thomas Jefferson şi asociaţiile de voluntari, numite ,,Fiii libertăţii",
au început să adreseze proteste regelui Angliei, George al III-lea. Atitudinea
acestora nu era determinată de povara financiară, ci de nevoia respectării unui
principiu politic, în sensul că, orice decizie trebuia luată pe baza
consimţământului cetăţenilor.
Dacă la început conflictul metropolă - colonii avea o
dimensiune economică, treptat dimensiunea politică devine dominantă, exprimată
de coloniştii care doreau să aibă instituţii organizate de ei înşişi precum şi
proprii reprezentanţi în Parlamentul de la Londra. |
Coloniile nord-americane
Călătoria vasului Mayflower poate fi considerată un simbolic
început al colonizării engleze în America de Nord, căci debarcarea celor 102
pasageri, în regiunea devenită ulterior Noua Anglie, avea să fie urmată de
nenumărate alte traversări ale Oceanului Atlantic.
Astfel, între 1607 si 1733, Anglia a înfiinţat 13 colonii pe coasta răsăriteană
a Americii de Nord.
Prima colonie engleză a fost Virginia, întemeiată în 1607 de o companie
înfiinţată prin ordonanţă regală. Alte 12 colonii au luat naştere în
următoarele decenii.
Existau diferenţe în modul de înfiinţare a coloniilor. Unele erau colonii
regale (precum Virginia), altele înfiinţate din iniţiativă particularilor
(Maryland), altele aparţineau unor comunităţi religioase (de exemplu,
Pennsylvania).
În 1770, în aceste colonii trăiau 2,2 milioane de oameni, majoritatea emigranţi
din Insulele Britanice. Modul de organizare al acestora era diferit, relaţiile
dintre colonii erau superficiale. Două trăsături îi uneau totuşi pe locuitorii
lor: religia protestantă şi practica autoguvernării, adică dorinţa de a-şi
decide singuri soarta. America s-a născut, aşadar, sub semnul luptei pentru
libertatea individului.
|
|