Originea conflictului
Coloniile
nord-americane nu au cunoscut feudalismul, adică societatea celor trei ordine:
cler, nobilime şi restul populaţiei, colonizarea s-a făcut după transformările
social-economice din societatea engleză, adică în veacurile XVII-XVIII.
Activitatea economică s-a dezvoltat rapid în cele 13
colonii, nordul fiind dominat de industria care folosea munca salariată şi mica
proprietate agricolă, în timp ce în coloniile sudiste se dezvoltaseră sistemul
marilor plantaţii lucrate cu ajutorul sclavilor negri. În timp, economia
coloniilor nord-americane a început să concureze metropola.
Coloniştii aduseseră în America, nu doar dorinţa de
îmbogăţire prin forţe proprii precum şi toleranţa religioasă, ci şi tradiţia
constituţională engleză care îşi avea originea în ,,Magna Charta
Libertatum". Astfel, deşi recunosteau autoritatea regelui Angliei,
coloniştii aveau propriile instituţii de conducere. O adunare aleasă de
cetăţeni bogaţi vota legile. Puterea executivă aparţinea unui guvernator numit
de regele Angliei.
Coloniştii sperau sa aibă aceleaşi drepturi politice ca
şi englezii din metropolă. Ei nu au obţinut însă dreptul de a avea
reprezentanţi în Parlamentul de la Londra. Acesta din urmă a impus coloniilor
măsuri restrictive care urmăreau să îi menţină într-o poziţie de subordonare în
raport cu metropola. Astfel, Anglia a interzis colonizarea la vest de munţii
Alegani, iar schimburile de mărfuri erau controlate de metropolă. De aceea,
coloniştii făceau contrabandă cu posesiunile franceze şi spaniole din America.
Contrabanda era greu de supravegheat, căci Londra se afla la două-patru luni
distanţă de navigat.
Londra dorea ca şi coloniile să contribuie la plata
cheltuielilor cauzate de războiul de şapte ani, în urma căruia a fost anexată
Canada. Guvernul regal a impus mărirea impozitelor în colonii. În 1765,
Parlamentul britanic a votat Legea Timbrului, prin care redactarea tuturor
actelor trebuia făcută doar pe hârtie timbrată. Protestul coloniilor a fost
prompt. Coloniştii au afirmat însă ca toate impozitele trebuiau votate de
Adunările locale. Ei au ameninţat cu boicotarea produselor engleze.
Personalităţi ale vieţii politice precum Patrick Henry, Benjamin Franklin sau
Thomas Jefferson şi asociaţiile de voluntari, numite ,,Fiii libertăţii",
au început să adreseze proteste regelui Angliei, George al III-lea. Atitudinea
acestora nu era determinată de povara financiară, ci de nevoia respectării unui
principiu politic, în sensul că, orice decizie trebuia luată pe baza
consimţământului cetăţenilor.
Dacă la început conflictul metropolă - colonii avea o
dimensiune economică, treptat dimensiunea politică devine dominantă, exprimată
de coloniştii care doreau să aibă instituţii organizate de ei înşişi precum şi
proprii reprezentanţi în Parlamentul de la Londra.